Traian Băsescu: Nava Biruința se află în Golful Mexic. Probabil o s-o vizitez când voi termina mandatul

Traian Băsescu: Nava Biruința se află în Golful Mexic. Probabil o s-o vizitez când voi termina mandatul
Foto: romanialibera.ro

Președintele Traian Băsescu a afirmat, luni seară, că nava Biruința al cărui căpitan a fost, se află în prezent în Golful Mexic, transformată în rafinărie plutitoare, şi că după terminarea mandatului va merge să facă o vizită, relatează Mediafax.

„Cel mai drag grup de oameni care a fost vreodat ă în jurul meu este echipajul de pe Biruinţa. Am acasă lista cu echipajul”, a spus Băsescu despre cei care i-au fost alături de-a lungul timpului.

El a povestit cum a decis să ia comanda acestei nave, Biruinţa, aflată la acel moment în Şantierul naval Constanţa: „Am pus o singură condiţie: să îmi aleg singur echipajul”.

Preşedintele a afirmat că puţini se încumetau să preia comanda unei nave de peste 300 de metri, în condiţiile în care primele două nave de acest tip se scufundaseră.

El a mai spus că tot echipajul său l-a urmat pe această navă nouă, din 42 de oameni de la bord, doar unul dintre ospătari refuzând să vină, iar cei care l-au urmat au stat alături de el toţi cei patru ani cât a fost comandatul navei.

„Acea navă şi acum pluteşte. Sigur, nu este în exploatare. Este transformată în rafinărie plutitoare, în Golful mexic. Probabil că după ce îmi termin mandatul, o să mă duc să fac o vizită”, a spus Băsescu.

„Să ştiţi că în politică sunt foarte puţine caractere de talia celor din echipajul unui petrolier de 306 metri lungime. Dacă oamenii aceia ar veni în politică, s-ar uita la modul de viaţă, la minciunile politicienilor, ca la nişte babuini, şi ar spune: «Măi fraţilor, ce junglă e aici, la uscat»”, a spus președintele.