Anunţ important pentru bucureşteni! Tramvaiul 41 va fi deviat în zona Pieţei Drumul Taberei (Piaţa Moghioroş) pe o perioadă de 16 luni, din aprilie anul acesta până în iulie anul viitor, pentru lucrări la Magistrala 5 de metrou, conform Metrorex, citat de economica.net.
„Devierea tramvaiului 41 se va face pe un traseu provizoriu, prin deplasarea locală a celor două linii de tramvai înspre stânga liniei 41 existente (traseul provizoriu al liniei 41 se va îndepărta local cu circa 7 metri faţă de Piaţa Moghioroş – în acelaşi mod cu devierea locală de trafic)”, a explicat Ion Constantinescu, directorul general al Metrorex.
Aceasta modificare va fi făcută pe bulevardul Braşov în perioada aprilie 2018- iulie 2019, iar odată cu şinele, va fi deviat şi bulevardul, în intersecţia de la Moghioroş.
Devierea traficului în zonă, inclusiv a celui auto, este necesară pentru lucrări la viitoarea staţie de metrou Parc Drumul Taberei care va avea şapte zone de acces.