Circulația trenurilor a fost perturbată, miercuri dimneața, pe linia Fărcașele-Drăgănești Olt, după ce un marfar cu 22 de vagoane goale a deraiat la Drăgănești, a anunțat CFR.
Circulația pe calea ferată a fost oprită temporar în intervalul 01.21-04.12, după ce locomotiva unui tren de marfă a deraiat în stația Drăgănești, informează Știripesurse.
„Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulaţia feroviară pe relaţia Fărcaşele – Drăgăneşti Olt, fir II (fir I închis pentru lucrări) a fost temporar oprită în intervalul 01:21 – 04:12, din cauza deraierii locomotivei unui tren (CER-FERSPED) de marfă în staţia Drăgăneşti, cap Y, la trecerea peste diagonala 6/12, km 137+700, a transmis, miercuri dimineaţă, CFR, într-un comunicat de presă.
În urma incidentului, patru trenuri de călători au fost afectate și au așteptat în gările adiacente până când traficul s-a reluat. Personalul feroviar a acordat suportul tehnic necesar pentru ca locomotive să fie repusă pe șine și pentru retragerea garniturii trenului.
„A fost afectată circulaţia a patru trenuri de călători (1822, 1821, 9381 şi 9900), care au staţionat în gările adiacente până la reluarea traficului. CFR SA transmite scuze călătorilor din trenurile care au staţionat temporar şi îi asigură că personalul feroviar al SRCF Craiova a acordat tot suportul tehnic necesar în cadrul intervenţiilor desfăşurate în staţia Drăgăneşti pentru repunerea pe şină a locomotivei deraiate şi retragerea garniturii trenului, operaţiuni necesare pentru redeschiderea şi reluarea traficului feroviar”, a mai transmis compania.
Incidentul va fi cercetat de o comisie de specialitate care va stabili cauza deraierii trenului marfar.