Trustul Realitatea Media a intrat oficial în procedură de insolvență. Judecătorii Tribunalului București au admis, joi, deschiderea procedurii generale de insolvență în cazul trustului al cărui acționar majoritar este omul de afaceri Elan Schwarzenberg.
De altfel, afaceristul este și cel care a cerut insolvența trustului care a fost deținut de Sorin Ovidiu Vîntu. Soluția dată de judecătorii Tribunalului București ne este însă una definitivă, ea purtând fi atacată la Curtea de Apel București.
Dosarul privind deschiderea procedurii de insolvență în cazul Realitatea Media a fost înregistrată la Tribunalul București în 2 septembrie.
Potrivit Mediafax, omul de afaceri a declarat că nu ia în calcul falimentul trustului pentru că nu vrea să “îi dezamăgească pe cei care lucrează acolo”. Își dorește că Realitatea Media să meargă înainte și să colaboreze cu managementul pentru a găsi rezolvări la actualele probleme ale companiei.
Întrebat dacă nu creditorii sunt cei care pot decide reorganizare juridică sau falimentul companiei, Schwarzenberg a declarat că el este cel mai mare creditor al companiei.
De asemenea, afaceristul a precizat că vor exista disponibilizări de personal, însă speră ca acestea să fie cât mai puține.