Tudor Ciuhodaru (UNPR): Violul să fie condamnat ca și o crimă. O pedeapsă severă descurajează astfel de acțiuni și protejează victima (VIDEO)

Tudor Ciuhodaru (UNPR): Violul să fie condamnat ca și o crimă. O pedeapsă severă descurajează astfel de acțiuni și protejează victima (VIDEO)

Tudor Ciuhodaru, deputat UNPR, a declarat, vineri, în cadrul emisiunii „România Acum„, moderată de Irina Petraru și difuzată la postul B1 TV, că violul ar trebui să fie condamnat ca și o crima, pentru că este o infrațiune violentă.

Mai mulţi deputaţi au depus, individual, proiecte de lege prin care cer sancţiuni mai aspre pentru cei care săvârşesc astfel de fapte, cum ar fi închisoare pe viaţă sau castrare chimică.

Aleşii spun că vor solicita introducerea de urgenţă aproiectelor pe ordinea de zi chiar la începutul sesiunii parlamentare din toamnă ,pentru ca noile prevederi să se aplice cât mai rapid.

Unul dintre iniţiatorii proiectelor legislative care ar urma să înăsprească pedepsele pentru violatori este deputatul Tudor Ciuhodaru.

”Proiectul de lege prevede ca violul să fie condamnat ca şi o crimă. Practic pedepsele sunt la peste 25 de ani sau închisoare pe viaţă. M-am săturat să tratez zi de zi astfel de pacienţi care vin la urgenţă şi au nevoie de asistenţă medicală, iar pentru cei care nu au înţeles încă, în România secolului 21, în care un viol se produce la 4 ore, înăsprirea pedepselor este absolut necesară”, spune Tudor Ciuhodaru, deputat UNPR.

„Violul este o infracțiune violentă. O pedeapsă severă are un dublu scop: să descurajeze o astfel de acțiune și să protejeze victima. Se propune ca violul să fie scos din legea medierii”, a mai spus deputatul UNPR.

Tudor Ciuhodaru (UNPR): Violul să fie condamnat ca și o crimă

Tags: