Mihai Tudose, proaspăt desemnat premier al României, nu s-a remarcat de-a lungul timpului prin măsuri economice strălucite, ci prin declarații ”pline de miez”. De exemplu, în 2014, întrebat dacă va face față funcției de ministru în Guvernul Ponta 4, dat fiind că e și deputat şi preşedinte al PSD Brăila, el a răspuns: ”un metru nouă’ş’opt, o sută de kile, cred că fac”.
Potrivit Mediafax, când a fost întrebat dacă va face față provocărilor celor trei funcții, Tudose a răspuns: ”un metru nouă’ş’opt, o sută de kile, cred că fac. Nu e sport individual, e sport de echipă şi într-o parte şi în alta”.
Nu e singura declarație a lui Tudose care a stârnit râsete, dar și îngrijorări. În 2015, ministru al Economiei fiind, a susținut că gazoductul Giurgiu – Ruse, lucrare de interes strategic pentru România, nu este gata deoarece cârtița, un utilaj de mari dimensiuni specializat în construcția de tuneluri, s-a pierdut undeva pe sub Dunăre. (Detalii AICI)
DOSAR DE POLITICIAN: MIHAI TUDOSE