Toţi cei 21 de angajaţi ai CFR Călători din cel de-al treilea lot dus în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă pentru fapte de corupţie vor fi cercetaţi în libertate. Decizia a fost luată miercuri de magistraţii Tribunalului Braşov. Ei nu au primit nicio interdicţie de a părăsi ţara sau localitatea.
Opt dintre cei audiaţi sunt inspectori de la regionala Bucureşti, restul fiind conductori şi şefi de tren, de la regionalele Brașov, Craiova, Iași, Galați și București.
„Astăzi (n.r. – miercuri) nu vor mai fi audieri. Ne odihnim. Probabil nu vor mai fi nici în zilele următoare, dar situaţia se poate schimba de la o zi la alta”, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalului Braşov, procurorul Alina Popescu.
Tot miercuri, la Curtea de Apel Braşov ar fi trebuit să se judece primele recursuri făcute de procurori faţă de decizia Tribunalului Braşov de cercetare în libertate a primului lot de 68 de angajaţi ai CFR Călători, însă acestea au fost reprogramate pentru vineri.