Eveniment
Un avion de pasageri al companiei Emirates a fost redirecționat către Budapesta în timp ce survola teritoriul României, din cauza unui pasager care avea nevoie de îngrijiri medicale, scrie Mediafax.
Piloții au dat semnale că un pasager în vârstă se simțea rău, în timp ce aeronava se afla deasupra județului Cluj. Avionul a fost redirecționat și a fost nevoit să facă o escală neprogramată pe Aeroportul Internaţional Liszt Ferenc din Budapesta, pentru ca pasagerul să primească asistență medicală.
Avionul Boeing 777 al companiei Emirates zbura din Birmingham (M.Britanie) spre Dubai (Emiratele Arabe Unite).