O mașină a fost lovită de un autotren în dreptul localității din comuna Schitu, vineri, astfel că un bărbat a murit, iar o femeie a fost transportată în stare gravă la spital. Cei doi se aflau în autoturism.
Potrivit ISU Iași, în noaptea de joi spre vineri, în dreptul localității Poieni s-a produs un accident între un TIR și un autoturism. La fața locului au intervenit un echipaj de intervenţie cu modul de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD, împreună cu două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Iaşi, au intervenit la un accident rutier produs între un TIR şi un autoturism, în dreptul localităţii Poieni, transmite Agerpres.
Cele două persoane aflate în autoturism, un bărbat în vârstă de 33 de ani și o femeie de 31 de ani, au rămas încarcerate, iar șoferul a fost găsit în stare de inconștiență.
După realizarea manevrelor specifice, concomitent cu acordarea primului ajutor de urgenţă, femeia a fost transportată la spital cu diverse politraumatisme, iar în cazul şoferului a fost declarat decesul, conform ISU Iași, care a mai precizat că șoferul TIR-ului a refuzat evaluarea medicală.