Un bărbat în vârstă de 36 de ani din Giurgiu a vandalizat cu toporul 19 aparate electronice, o ruletă şi un bar de la două săli de jocuri.
Bărbatul a pătruns în sala de jocuri de noroc şi ar fi distrus mai multe aparate de jocuri electronice. Din primele cercetări ale polițiștilor a reieşit faptul că, în seara zilei de 16 februarie, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Giurgiu, ar fi pătruns în incinta unei săli de jocuri de noroc, situată pe bulevardul Bucureşti, din municipiul Giurgiu şi ar fi distrus, cu un topor, 11 aparate electronice, o ruletă şi barul societăţii comerciale.
La scurt timp, acesta s-ar fi deplasat la o altă sală de jocuri de noroc, unde ar fi distrus încă opt aparate electronice, potrivit polițiștilor.
Din spusele martorilor, bărbatul ar fi procedat în acest fel ca urmare a supărării că ar fi pierdut o sumă de bani la „păcănele”, potrivit observatornews.
În prezent, bărbatul este cercetat pentru infracţiunile de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, el fiind iniţial reţinut, pentru 24 de ore, după care instanţa de judecată a dispus în cazul acestuia aplicarea măsurii de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Nu este singurul caz de acest fel. Nervos că şi-a pierdut toţi banii la jocurile de noroc, un bărbat de 42 de ani din Galaţi şi-a adus copiii să spargă aparatele cu toporul. Fiii acestuia, în vârstă de 17 ani, respectiv 18 ani, au făcut praf păcănelele şi au plecat cu suma de 35.000 de lei.