Un bărbat din județul Maramureș a fost ucis de cumnatul lui pentru că ar fi încercat să-și refacă viața după ce soția murise din motive medicale în urmă cu mai mulți ani.
Cei doi cumnați locuiau aproape unul de celălalt, în Maramureș. În ultima vreme, conform vecinilor, situația dintre ei era tensionată.
Victima ar fi vrut să își refacă viața după ce soția lui, sora suspectului, murise. Acest lucru l-ar fi deranjat pe suspect, conform Știrile ProTv.
Conflictul între ce doi a escaladat zilele trecute când victima, în vârstă de 47 de ani, s-a trezit în curte cu cumnatul lui. După un scurt schimb de replici, l-a înjunghiat de mai multe ori pe bărbat.
Suspectul ar fi fost cel care a sunat la 112. El a mărturisit tot ce a facut. Imediat a ajuns la fața locului și o ambulanță, iar bărbatul rănit a fost transportat la spital.
Medicii au încercat să-i salveze viața bărbatului, însă, din păcate, era mult prea târziu. Decesul acestuia a fost constatat.
În tot acest timp, cumnatul victimei va fi suspus unei evaluări psihiatrice.