Un bărbat s-a dat drept fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu și a păcălit bogați din revista Forbes ca să-i dea bani / Individul ar fi Romi Varga, „omul cu o mie de voci”

Un bărbat s-a dat drept fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu și a păcălit bogați din revista Forbes ca să-i dea bani / Individul ar fi Romi Varga, „omul cu o mie de voci”
Sursa Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru înșelăciune în formă continuată (5 acte), după ce a pretins că e fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu și a cerut bani inventând o poveste despre o tânără cu dizabilităţi psihice şi care trăieşte într-un cămin. El își racola victimele citind revista Forbes. Procurorii au identificat cinci victime. Două dintre ele i-au trimis bani. Potrivit G4Media, bărbatul e Romi Varga, alias „omul cu o mie de voci”.

Bogați din Forbes, păcăliți să dea bani pentru o falsă cauză umanitară

„În fapt, s-a reţinut că în perioada 4.06.2023 – 20.06.2023, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a indus în eroare un număr de cinci persoane fizice cunoscute ca având o situaţie materială bună (pe care le identifica din analizarea revistei Forbes), prin folosirea numelui Rodica Stănoiu şi a calităţii de fost ministru al Justiţiei şi senator în Parlamentul României, prezentându-le acestora ca adevărată împrejurarea mincinoasă că se îngrijeşte de o persoană cu o situaţie financiară precară şi dizabilităţi psihice care are nevoie de bani pentru a putea locui în continuare într-un cămin studenţesc situat în municipiul Bucureşti, cu consecinţa producerii unei pagube în valoare de 6500 de lei, în dauna a două persoane vătămate, în cazul celorlalte persoane vătămate nefiind produsă o pagubă din motive independente de voinţa autorului”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Romi Varga ar fi cel care a pretins că e Rodica Stănoiu

Potrivit surselor G4Media, bărbatul ar fi Romi Varga, alias „omul cu o mie de voci”. El a fost acuzat de fapte similare încă din anul 2003 și 2007. Primele celebritățile pe care le-a imitat pentru a obține bani au fost Nadia Constantinescu și Nina Iliescu, soții de președinți.

În 2010, Varga s-a dat drept Nadia Comăneci, Angela Similea sau Norina Constantinescu, fiica fostului preşedinte Emil Constantinescu, pentru a obţine donaţii și sponsorizări de la mai multe firme. În numai trei luni, Romi Varga a reuşit atunci să obţină 26.000 de lei. Singurul care nu s-a lăsat păcălit, pe atunci, a fost Frank Timiş, un cunoscut om de afaceri.