Un scandal în care este implicat un cetățean de etnie romă din județul Gorj a da naștere unor polemici de mare anvergură în Franța. O asociație de protecție a animalelor din Paris a intervenit în forță pentru a-i confisca cățelul cu care stătea atunci când cerșea. Motivul pentru care reprezentanții asociației au acționat în acest fel este că patrupedul era supus la rele tratamente, transmite adevarul.
Momentul în care Iulian Văduva, în vârsta de 59 de ani a încercat să se opună persoanelor care doreau să îi ia cățelul a fost filmat de mai mulți martori, imaginile fiind puse pe Youtube. După ce acestea au fost preluate de mai multe televiziuni franceze, scandalul a luat proporții, francezi susținându-l pe român.
Antony Blanchard, reprezentant al asociației Cause Animale Nord, cel care i-a luat cu forța cățelul a explicat că animalul ar fi fost drogat și că acesta este victima cerșetorului.
Conaționalii lui Blanchard spun despre acesta că este medic veterinat justițiar, dar și hoț, fiindu-i adresate jigniri grave prin comentariile de pe youtube.
Iulian Văduva este din comuna Bolboși, județul Golj și spune că a plecat din țară din cauza sărăciei în care trăia. Acesta a povestit clipele grele prin care a trecut atunci când câinele care îl însoțea i-a fost luat.
“Au venit și mi-au luat câinele. Nu mi-au spus cine sunt. M-am lovit, am căzut. Nu voiam să le dau câinele. Este al meu, avea carnet de sănătate, era vaccinat, eu aveam grijă de el. Eu aici stau mereu, cerșesc, dar nu deranjez pe nimeni. Celor care vor să mă ajute le spun că m-am îmbolnăvit de când mi-au luat câinele, plâng pentru ea pentru că îmi iubesc câinele. Le spun că îmi vreau câinele înapoi. De două luni cerșesc aici”, a declarat Iulian Văduvă.
Acesta a mai transmis și că este hotărât să depună o plângere față de agresiunea suferită. După incident, acesta a prezentat și documentele câinelui său, documente eliberate de un medic veterinat din Târgu-Jiu.
Întrebat despre actele câinelui, medicul veterinar Vasile Popescu, din Târgu Jiu, susține că microcipul animalului nu corespunde României, iar cățelul nu a fost înregistrat la cabinetul din Târgu Jiu.
„Referitor la căţelul găsit la un cerşetor de etnie romă în Franţa, am fost solicitat de asociaţia respectivă să ofer informaţii. Asupra cetăţeanului respectiv a fost găsit un paşaport de clinica. Mi s-a comunicat numărul microcipului, care nu este caracteristic României. Microcipul respectiv este total necunoscut, nefiind găsit în registrul de evidenţă a câinilor cu stăpân. Persoana respectivă pe numele de Văduva nu s-a prezentat vreodată la cabinet, ceea ce denotă că acest căţel este furat, iar paşaportul este al altui câine. Căţelul a fost confiscat de asociaţie. Eu am avut o corespondenţă cu asociaţia de protecţie a animalelor“, a declarat medicul veterinar.