Un experiment cu substanțe radioactive, efectuat în pădure, a scăpat de sub control la Scroviştea, în 1974, nu departe de reşedința lui Nicolae Ceauşescu de la Snagov. Mai multe persoane au decedat în pofida tuturor măsurilor de protecție luate de autorități. Între anii 1972 – 1972, Institutul pentru protecția plantelor îşi instalase un laborator în pădurea Scroviştea, cu scopul de a cerceta efectul radioactivității asupra copacilor. Zona a fost înconjurată cu un gard de sârmă ghimpată, iar în mijlocul ei a fost pusă o sursă radioactivă, Iridiu 92, într-o găleată de tablă, scrie Libertatea
În acelaşi timp, cercetătorii au injectat în tulpina copacilor Cobalt 60 lichid, o altă substanță radioactivă, pentru a observa mutațiile pe care le suferă arborii.
„Experimentul cu radionuclidul Cobalt-60 s-a desfășurat în cadrul Ocolului Silvic Scroviștea-Pădurea Vlăsia, în dreapta Complexului Scroviștea și s-a urmărit obținerea unor mutanți cu caractere biologice mai bune (creștere rapidă, masă lemnoasă mare și de calitate)” – a spus doctorul Ion Chiosilă, șeful secției de Medicină Preventivă, care a participat la testul efectuat în 1976 în Laboratorul de Radiații al Institutului de Cercetari Silvice din Pădurea Vlăsia.
Un țăran aflat în pădure a trecut de gardul de sârmă, a luat găleata în care se afla Iradiu 92, acoperit cu apă, a aruncat-o și a luat recipientul acasă. Peste câteva săptămâni murea, în urma unui cancer galopant.
Între timp, zona a fost supracontaminată din cauza cantităţii exagerate de Cobalt 60 injectate în copaci. Lichidul radioactiv s-a scurs în sol, iradiind pe o rază de 2-3 metri în jurul fiecărui arbore. Astfel, au fost expuşi radiațiilor toți cercetătorii implicaţi în proiect.
După aceste incidente, autoritățile au intervenit rapid, mai ales că pădurea se afla în apropierea reședinței fostului dictator Nicolae Ceaușescu. A fost decopertat solul, copacii infestați au fost smulși din rădăcini, iar deșeurile au fost transportate la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele.
Șeful proiectului, doctor inginer Huluță, a murit în timpul cercetărilor demarate imediat după ce s-a produs catastrofa. Se pare că au decedat şi alți cercetători, unii imediat, alții la câteva luni după ce fuseseră suprairadiați
În 2001, la cererea fostului președinte Ion Iliescu s-au facut noi măsuratori, stabilindu-se că nivelul de contaminare radioactivă din zonă este „la nivelul fondului natural al României, fără a constitui un risc pentru sănătatea omului”, scrie Libertatea.
În această vilă locuiește acum Traian Băsescu. Fostul șef al statului a anunțat la începutul acestei săptămâni că s-a mutat provizoriu la Scroviștea, până ce va fi gata vila din strada Gogol.
Complexul de la Scroviştea este destinat doar preşedinţilor României. Situat la aproximativ 30 de kilometri de Bucureşti, domeniul are patru vile de protocol şi 2.500 de hectare de pădure.