Liceulul Emil Racoviță din localitatea constănţeană Techirghiol a fost luat la puricat la propriu, informează B1 TV. Cei de la dezinsecție au fost chemaţi de urgenţă, după ce atât copiii, cât şi profesorii, au început să acuze mâncărimi, chiar în timpul orelor.
Mai mulți elevi au intrat într-o magazie să ia câteva scaune. După ce s-au întors în clase, a început să-i mănânce pielea de la purici.
În scurt timp, toţi cei 400 de copii, dar și profesori care erau la ore în acel moment au fost evacuați.
„Am mers cu directoarea să vedem de unde este focarul. Am analizat și am luat hotărârea de a lăsa elevii să plece acasă, pentru a face dezinsecția. Am expus problema Inspectoratului și ni s-a permis să drumul copiilor. Am anunțat și autoritățile locale”, a declarat administratorul magaziei.
Sălile de curs au fost închise peste noapte, pentru ca insecticidul să-și facă efectul.
Acum, școala vrea să dărâme magazia de unde au luat copii puricii.