Radiologul italian, care spune că animalul de companie rănit era „între viață și moarte”, a operat și un animal la unitatea din Aosta
Medicul italian a fost investigat după ce i-a făcut pisicii o radiografie la un spital din Aosta, înainte de a efectua o operație de salvare a pisicii, informează The Guardian.
Gianluca Fanelli a dus pisica, pe Athena, la spitalul Umberto Parini din regiunea de nord a Italiei, unde este managerul unității de radiologie, după ce aceasta a căzut de pe un acoperiș.
„Ea se zbătea între viață și moarte”, a spus Fanelli. „Știam că nu o pot salva decât printr-o intervenție rapidă.”
Athena a fost supusă unei radiografii înainte ca Fanelli să-i facă o intervenție chirurgicală pneumotoracică în sala de angiografie a unității.
Pisica a supraviețuit, dar autoritatea locală de sănătate a întreprins o anchetă internă asupra incidentului și a trimis cazul procurorilor din Aosta, care au spus că Fanelli ar putea fi acuzat de risipă de bani publici și privarea pacienților de servicii esențiale.
În apărarea sa, Fanelli a spus că a folosit echipamentul spitalului după orele de muncă, atunci când toate radiografiile programate pentru acea zi au fost finalizate și niciun alt pacient nu era programat pentru teste urgente.
Athena, care căzut în gol preț de șase etaje de pe acoperișul clădirii în care locuia familia, a fost una dintre cele cinci pisici fără stăpân, pe care a spus Fanelli că „le-a salvat de pe stradă și de condiții extreme”.
„Îmi pare rău dacă toate acestea au dus la o încălcare a regulilor”, a spus el, adăugând că este gata să ramburseze bani spitalului dacă acțiunile sale se dovedesc costisitoare.
„A fi medic înseamnă a îndeplini o misiune. Forța motrică este tocmai viața care se vede în ochii celor care au nevoie de grija ta. Și această viață curge în fiecare ființă vie. Dacă pisica mea ar fi murit, nu aș fi putut niciodată să mă iert, mai ales că și copiii mei o adoră.”
Fanelli este căsătorit cu Nicoletta Spelgatti, senatoare pentru partidul Liga. „Soțul meu a salvat o viață. Asta este tot”, a spus ea.