Un obiect spațial de mărimi colosale străbate sistemul nostru solar cu o viteză uluitoare. Specialiștii în astronomie au aflat cât de mare este cu adevărat și se contrazic pe tema originalității obiectului spațial, potrivit Daily Mail.
Cuprins:
Obiectul descoperit recent, poartă numele de 3I/ATLAS și a fost observat inițial de Observatorul Vera C. Rubin, iar datele colectate de către acesta au fost analizate de peste 200 de cercetători. Un lucru este clar despre acesta! Vine din afara sistemului nostru solar, fiind al treilea obiect interstelar confirmat după Oumuamua și Cometa Borisov.
Cercetările recente estimează că nucleul obiectului interstelar are un diametru de aproximativ 11,2 kilometri, adică aproximativ cât un Everest și aproape încă jumătate. Este de două ori mai mare decât Kilimanjaro și de zeci de ori mai masiv decât ceilalți vizitatori interstelari de până acum.
Obiectul se deplasează cu o viteză uimitoare de peste 200.000 de km/h. Aceste cifre l-au determinat pe profesorul Avi Loeb, fizician teoretician la Harvard, să speculeze o posibilă origine extraterestră:
„Este greu de imaginat un proces natural care să propulseze un obiect cu o asemenea viteză spre interiorul sistemului solar. O altă variantă este că ar fi fost ghidat intenționat.”, a declarat acesta pentru DailyMail.
Cu toate acestea, datele privind compoziția sa, ar determina de fapt, că obiectul este o cometă naturală.
Nu toți specialiștii sunt de acord cu ideea unei origini extraterestre.
„Orice sugestie că ar fi un obiect construit de extratereștri este o absurditate totală. Este o insultă adusă muncii valoroase pe care o depunem pentru a înțelege acest corp.”, a declarat Chris Lintott, potrivit Live Science.
Chiar dacă obiectul spațial este de origine extraterestră, sau este decât o simplă cometă, el rămâne o descoperire uimitoare pentru sistemul nostru solar.