Eveniment - 20 iun, 20:28
Un polițist din Craiova a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri, chiar de colegii săi. Flagrantul a avut loc pe o stradă din Bănie, potrivit stirileprotv.ro.
Agenţii de la serviciul de combatere a crimei organizate l-au prins în momentul în care încerca să vândă drogurile. Din anul 2016 polițistul lucra la biroul rutier, însă în prezent este în concediu de paternitate. Acum, este suspendat din funcție.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează ca joi să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.