Un bărbat a încetat din viață tragic, în vacanță, în urma unui accident de schi. Victima, deși de origine română, era stabilită de mai mulți ani în Statele Unite ale Americii. În urma rezultatelor primelor investigații, polițiștii ajunși la fața locului l-au reținut pe antrenorul de schi care îl însoțea pe român. Și Ministerul român de Externe s-a autosesizat, exprimându-și interesul de a colabora cu autoritățile franceze.
Accidentul care a dus la moartea unui român s-a petrecut într-o destinație celebră din Franța. Bărbatul se afla în vacanță în Val Thorens, una dintre cele mai mari stațiuni de schi din Alpii francezi, atunci când a avut loc tragedia.
Românul venise însoțit de mai mulți prieteni și și-a dedicat timpul pasiunii pentru schi. Atunci când s-a produs accidentul, victima era însoțită de un instructor independent. Decesul ar fi suvernit după ce bărbatul de origine română ar fi ieșit în afara pârtiei, ar fi căzut și s-ar fi izbit puternic de o stâncă.
Autoritățile au fost alertate de un alt schior care l-a găsit, întâmplător, pe român. În ciuda eforturilor medicilor sosiți la fața locului, bărbatul nu a mai putut fi salvat, relatează Știrile ProTV.
Deși nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe român, polițiștii au găsit un vinovat pentru toată tragedia. Ajunși la fața locului, au descoperit că instructorul care îl însoțea pe român era sub influența unor substanțe interzise. Individul a fost reținut, iar autoritățile au deschis o anchetă. Urmează să fie audiate mai multe persoane, procurorii încercând să stabilească de ce românul și instructorul se aflau în afara traseelor marcate atunci când a avut loc tragedia.
În acest caz, și Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat. Autoritățile române române colaborează, în prezent, cu cele franceze.