Un român cu un costum de urs panda și o boză portabilă a reușit să aducă un plus de veselie pe străzile aglomerate din Florența, în același timp în care își și suplimentează veniturile. Acesta își petrece ore bune interacționând cu trecătorii, în special cu cei mici, reușind astfel să câștige sume considerabile din donațiile oamenilor.
Ionuț este un român stabilit de ceva timp în Italia, care își petrece mare parte din timpul liber în centrul pitoresv al Florenței, îmbrăcat într-un costum de urs panda și cu o boxă portabilă care l-au costat 400. Atrage atenția turiștilor, mai ales pe a celor mici, și totodată, își rotunjește veniturile cu ajutorul banilor lăsați de oamenii care fac poze cu el.
Spre deosebire de alți artiști stradali, Ionuț nu cere bani trecătorilor în mod direct, ci apelează la bunăvoința celor care sunt impresionați de spectacolul său. Tactica la care apelează el îl scapă de un risc major, acela de a avea probleme cu autoritățile locale, care în mod normal sancționează cerșetoria sau activitățile comerciale neautorizate.
„Sunt pe stradă cu lumea. Nu dau țeapă la nimeni. Aici sunt banii. Uite, frate. Toți banii ăștia i-am făcut în trei ore. Probabil sunt 120-130 de euro, maxim 150 de euro. Nu e nici o țeapă, nu e nimic fals. Ce să vă zic mai mult de atât? Practic, faci bani cu copiii și cu părinții. Oamenii donează o grămadă. Poliția te lasă în pace, n-are treabă cu tine. Dacă ai face alte combinații pe stradă, s-ar lua poliția de tine. Cu asta nu se ia nimeni de tine, pentru că vin părinții și copiii la tine și se bucură”, a povestit Ionuț, potrivit Observator News.
Totuși, există și provocări. Ionuț spune că trebuie să fie mereu atent la banii primiți, fiind destui oameni care încearcă să profite de faptul că sunt lăsați la vedere: „Trebuie, în schimb, să fii atent la alții, să nu-ți fure banii pe care îi donează oamenii. E plin de oameni care stau la cerșit și, dacă nu ești atent, te lasă fără bani.”
După câteva ore de interacțiune cu turiștii, Ionuț se întoarce acasă pentru a-și număra câștigurile. Majoritatea banilor sunt sub formă de monede, însă chiar și așa, venitul rezultat rămâne unul semnificativ.
„Sper sincer să fie în această grămadă măcar 130 de euro, ca să-mi rămână măcar 100 de euro curați în buzunar, pentru că 30 de euro am dat pe drum și pe mâncare. (…) Deci avem în total 151 de euro. Am estimat bine, chiar am câștigat cu 20 de euro în plus față decât mă așteptam”, a spus el, vizibil mulțumit.
Deși pentru activitatea sa ca artist stradal îi aduce un venit suplimentar considerabil, acesta nu este singurul mod prin care Ionuț își asigură existența. Principalul său job este ca șofer de camion, iar aparițiile sale în centrul Florenței sunt mai degrabă o activitate part-time.