Un șofer român riscă o amendă de 26 de milioane de euro și 10 ani de închisoare. Ce au descoperit vameșii în remorca TIR-ului pe care-l conducea

Un șofer român riscă o amendă de 26 de milioane de euro și 10 ani de închisoare. Ce au descoperit vameșii în remorca TIR-ului pe care-l conducea
Sursa Foto: Freepik.com

Un şofer de TIR român riscă o amendă de 26 de milioane de euro și 10 ani de închisoare, după ce vameșii francezi au descoperit peste 400 de kilograme de cocaină ascunse în remorcă. Tehnica pe care a folosit-o românul pentru a masca drogurile este una sofisticată, care, cel mai probabil, nu ar fi fost depistată de vameși, dacă aceștia nu ar fi scanat întreg camionul cu raze X.

Şoferul român a fost oprit pentru un control de rutină la punctul de taxare Thun-l’Évêque, de pe autostrada care face legătura dintre Paris şi Bruxelles. Le-a spus vameşilor că transportă cosmetice şi parfumuri pe care le-a luat din Portugalia şi le duce în Germania, potrivit Observator News.

O sumă de bani, mai multe telefoane şi dispozitive de conexiune la internet găsite în cabina TIR-ului le-au trezit suspici polițiștilor. Bărbatul a devenit agitat în momentul în care a fost luat la întrebări, ceea ce i-a determinat pe vameşii francezi să înceapă un control mai amănunţit al camionului.

Cum ascunsese șoferul român pachetele cu droguri

La prima verificare, remorca părea una obişnuită, însă după ce au scanat întreg TIR-ul cu raze X, nu le-a venit să creadă ce au descoperit. Camionul era placat cu zeci de pachete de cocaină. Echipele antidrog au găsit stupefiante după ce au tăiat peretele tirului cu flexul.

„Ascunzătoarea a fost specială, în mod particular. Drogurile au fost bine aranjate, iar transportul a avut o pregătire foarte sofisticată. Am fost nevoiţi să folosim aparate industriale, inclusiv un flex. Acest mod de operare este în creştere şi ascunzătorile sunt tot mai complicat de descoperit”, a spus Corinne Cléostrate, director adjunct poliţia de frontieră.

În camion erau ascunse 438 de kilograme de cocaină cu o puritate de 98 la sută. Valoarea pe piaţa neagră a capturii este estimată la aproape 26 de milioane de euro.

„Colegii mei de pe teren nu s-au aşteptat la o cantitate atât de mare. Este o cantitate ce a fost găsită, până acum, doar în containerele de pe vapoare”, a declarat Corinne Cléostrate, director adjunct poliţia de frontieră.

Șoferul român avea datorii de sute de mii de euro

În faţa procurorilor, românul a mărturisit că a acceptat să transporte cocaină pentru că are datorii de peste 500 de mii de euro, după ce a făcut trafic de ţigări în Germania.

Şoferul român, despre care ofițerii din Franța cred că face parte dintr-un cartel internațional, a fost arestat preventiv sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc. Dacă va fi găsit vinovat, acesta ar putea sta după gratii 10 ani.

Românul urma să fie judecat pe 17 februarie, însă a solicitat timp suplimentar pentru pregătirea apărării, motiv pentru care procesul a fost amânat până la începutul lunii aprilie. .

Urmăriți B1TV.ro și pe
`