E plin internetul de note de plată din Mamaia, care mai de care mai extravagante. Există însă și restaurante în care se poate mânca ieftin.
Dacă eviți restaurantele de lux, din zona de nord a stațiunii Mamaia, majoritatea teraselor din centrul stațiunii au o ofertă destul de ieftină și bună.
Potrivit site-ului ct100, pentru cei care nu sunt foarte pretențioși, există un meniu de seară cu 29,99 de lei. Aveți la dispoziție trei variante. De pildă, o ceafă de porc de 150 de grame, o porție de cartofi prăjiți de 100 de grame, o salată de murături de 150 de grame și o clătită cu gem sau cu Finetti, de 100 de grame.
Sau o porție de spaghete carbonara de 250 de grame și o clătită. Evident, nota finală va fi mai mare, pentru că veți dori, cel mai probabil, că beți cel puțin un pahar cu apă.
Un alt restaurant oferă un meniu al zilei la 38 de lei. Este compus din ciorbă de văcuță, șnițel de pui sau pulpe dezosate sau piept de pui la grătar sau ceafă de porc, plus cartofi prăjiți și salată de varză.
Dacă vrei un meniu a la carte de la un restaurant care oferă și pește, puteți alege un storceag, la 42 de lei, icre de știucă – 40 de lei suta de grame, sau tocăniță din fructe de mare – 50 de lei. O porție de 200 de grame de caracatiță costă 75 de lei. Porția de calcan este 100 de lei.
La o altă terasă, o ciorbă costă 25 de lei, un burger – 41, iar o porție de paste carbonara 35 de lei. Un tiramisu este 25 de lei.
Dacă prefereați o pizza, sunt restaurante specializate. Cea mai ieftină este o margherita, 34 de lei pentru mărimea medie, 400 de grame, și 63 de lei pentru cea de 800 de grame. Cea mai scumpă este cea quattro formagi – 45 de lei cea mică, 85 de lei cea mare.