Universitatea Transilvania Braşov (UniTBv) a decis să ofere cazare gratuită studenților vaccinați împotriva COVID-19 și burse de studiu, a anunțat luni rectorul instituţiei de învăţământ superior, dr.Vasile Abrudan.
„În septembrie, am decis ca toţi cei care se vaccinau până la sfârşitul lunii să beneficieze de cazare gratuită în luna octombrie, iar după începerea anului universitar, am decis, Consiliul de Administraţie şi Senatul UniTBv, că toţi studenţii care se vor vaccina până la sfârşitul lunii octombrie vor beneficia de o bursă specială, ocazională – legea ne permite – de 250 de lei”, a anunţat rectorul UniTBv.
Potrivit acestuia, nicio universitate nu poate furniza în acest moment cifre precise în privinţa procentului de vaccinare a studenţilor, fiind necesară în acest sens o colaborare a asociaţiilor de studenţi cu conducerile instituţiilor de învăţământ superior în privinţa culegerii unor date bazate pe dovezi.
„În majoritatea universităţilor din România, studenţii au început cursurile de abia o săptămână şi suntem în curs de a evalua, pe bază de dovezi, acest procent. Doar pentru cei care locuiesc în căminele UniTBv, cifrele ne arătau un procent de 40% vaccinaţi. Un sondaj, făcut pe bază de estimări, arată că acest procent ar varia între 30 şi 80% în universităţile româneşti”, a precizat Abrudan.
El a arătat că, duminică, potrivit datelor comunicate de DSP Braşov, erau 76 de studenţi şi 9 cadre didactice cu COVID-19, dintr-un total de 20.000 studenţi şi circa 1.350 de angajaţi.
Referitor la studenţii care nu vor să se vaccineze, rectorul a subliniat că „principiul după care este organizat acest an universitar este acela de reîntoarcere la normalitate”, menţionând că studii din România şi din străinătate au relevat calitatea slabă a învăţământului online din ultima perioadă.