Unul dintre patronii clubului Colectiv, Costin Mincu, va avea pedeapsa redusă, ca urmare a prescrierii faptelor

Unul dintre patronii clubului Colectiv, Costin Mincu, va avea pedeapsa redusă, ca urmare a prescrierii faptelor
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Curtea de Apel Bucureşti a dispus miercuri reducerea pedepsei aplicate lui Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, de la 8 ani la 6 ani şi 6 luni, ca urmare a prescrierii faptelor pentru două infracţiuni.

Magistrații au decis reducerea pedepsei aplicate lui Costin Mincu

Astfel, judecătorii au admis o contestaţie în anulare împotriva deciziei definitive de condamnare din mai 2022 şi au constatat că, pentru două dintre infracţiunile de care acesta este acuzat – vătămare corporală din culpă şi neluarea măsurilor legale de sănătate şi securitate în muncă -, faptele s-au prescris.

Au fost anulate pedepsele aplicate acestuia pentru cele două infracţiuni de 2 ani şi 6 luni închisoare, respectiv 2 ani închisoare.

În schimb, Costin Mincu a rămas cu pedeapsa de 6 ani şi 6 luni închisoare primită pentru comiterea infracţiunii de ucidere din culpă, fiind emis în acest sens un nou mandat de executare.

Şi ceilalţi inculpaţi din dosar au introdus căi extraordinare de atac în justiţie pentru a scăpa de condamnări.

Cristian Popescu Piedone vrea în libertate

Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul Colectiv, pentru abuz în serviciu. Pedeapsa a fost redusă la jumătate, față de 8 ani de închisoare cu executare, cât primise inițial după decizia Tribunalului București.

La un an de la condamnare, Piedone a introdus o cale extraordinară de atac, recursul în casație, prin care încearcă să scape de condamnare.  În același dosar, au mai cerut achitarea unul dintre patronii de la Colectiv, pompierii și directorul firmei de artificii.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`