Liber la vaccinare împotriva COVID-19 în județul Neamț. Direcţia de Sănătate Publică locală începe miercuriproiectul-pilot „Vaccinare fără programare”.
Persoanele care își doresc să se vaccinezecu serul Pfizer o pot face fără programare, pânăla sfârșitul acestei săptămâni, între orele 17:00 – 20:00, potrivit unui comunicat al instituţiei, transmis de agerpres.
Campania se derulează timp de cinci zile la centrele de vaccinare din Piatra-Neamţ – Piaţa Centrală, Roman – Colegiul Tehnic „Miron Costin” şi Târgu Neamţ – Sala de sport.
DSP Neamţ informează că la Piatra-Neamţ sunt alocate 90 de doze pe zi, iar la Roman şi Târgu Neamţ – câte 30 de doze pe zi.
De la debutul campaniei de imunizare, în judeţ s-au vaccinat aproape 29.000 de persoane cu ambele doze şi 48.000 de persoane cu prima doză.