O femeie a murit şi nouă copii au fost răniţi, dintre care cinci grav, în noaptea de duminică spre luni, după ce şoferul microbuzului în care se aflau a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a lovit de un copac, după care s-a răsturnat pe DN 64, în localitatea vâlceană Băbeni.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, o femeie, un bărbat și nouă copii, se întorceau de la colindat, informează Mediafax.
„În accident, femeia, pasageră în dreapta şoferului, a fost descarcerată dintre fiarele contorsionate şi transportată la spital în stare gravă, însă medicii nu au mai putut să o salveze. De asemenea, nouă copii au fost răniţi, dintre care cinci în stare gravă, Şoferul şi celălalt bărbat nu au fost răniţi. Şoferul şi cei nouă copii ai săi plecaseră la colindat, împreună cu doi adulţi, bărbatul şi o femeia, iar accidentul a avut loc când se întorceau spre casă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, subcomisar Eusebiu Predonescu.
Traficul rutier pe DN 64, blocat în zona localităţii Băbeni după producerea accidentului, a revenit la normal după 30 de minute, timp în care victimele au fost transportate la spital, iar poliţiştii au făcut cercetări la faţa locului.