Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, joi, că dacă va fi nevoie, va semna o eventuală petiție de grațiere a lui Gică Popescu.
”Gică Popescu este prietenul meu, am jucat fotbal împreună, îl susțin 100%. Regret că justiția nu are și o componentă socială”, a declarat Zgonea.
”Este un om care a făcut foarte mult bine României, cu care ne-am lăudat. Este de o sută de ori mai cunoscut decât orice politician din România. Gică Popescu, dacă te duci din Turcia până în Barcelona sau până în nordul Europei, toată lumea știe că a fost căpitanul Barcelonei și căpitanul echipei naționale”, a continuat el.
”Dacă va trebui să înaintăm o petiție de grațiere individuală către șeful statului român, pentru Gică Popescu, personal, aș semna-o și o s-o semnez”, a afirmat Zgonea.