Vârsta de pensionare s-a schimbat: Cum te poți pensiona, totuși, înainte de termen și câți bani vei primi

Vârsta de pensionare s-a schimbat: Cum te poți pensiona, totuși, înainte de termen și câți bani vei primi

Răspunsul la întrebări precum „la ce vârstă ne putem pensiona” sau „câţi bani voi primi la pensie” reprezintă încă o incertitudine pentru mulţi dintre români având în vedere că legea pensionării a trecut în ultimii ani prin multe modificări, fiind departe de forma finală.

Mai mult, se preconizează intrarea în dezbaterea publică a unei noi legi a pensiilor, însă, până atunci, după legea actuală, vârsta legală de pensionare în România este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei.

Cu toate acestea, oricine poate solicita ieşirea la pensie anticipată, dacă îndeplineşte câteva condiţii.

Astfel, începând din acest an se poate solicita pensie anticipată cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare, dar pensia primită anticipat nu va fi întreagă, ci va fi diminuată.

Pensia anticipată se cuvine în următoarele condiţii îndeplinite cumulativ: cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare și persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare cu cel puţin 8 ani mai mare decât stagiul complet de cotizare, scrie Antenasatelor.ro.