OFICIAL: S-a schimbat vârsta de pensionare în România! Află de AICI ce acte trebuie să depui dacă vrei să profiți!

Vârsta de pensionare ar putea să se schimbe din nou, conform unei inițiative legislative. Aceasta propune reducerea stadiului de cotizare și vârsta standard de pensionare cu 13 ani.

Astfel, comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor a adoptat o iniţiativă de modificare a Legii Pensiilor prin care se reduce stagiul de cotizare pentru mai multe categorii de pensionari care au muncit în condiţii speciale, precum şi vârsta standard de pensionare cu 13 ani.

„Pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale (aviaţia civilă, siderurgie, subteran, risc radiologic, unităţi de transport maritim şi fluvial, foraj sonde de ţiţei şi gaze, etc) prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 263/2010, reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani şi raportarea pentru calculul pensiei la un stagiu de cotizare de 25 de ani”, potrivit Camerei Deputaţilor.

Totodată, va fi redus și stagiul complet de cotizare de la 30 la 25 de ani pentru personalul artistic care a realizat cel puţin 20 de ani în locurile de muncă respective, scrie a1.ro.