Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat că situația arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, acuzat de DNA de cumpărare de influență, „frapează, mâhnește”, căci e „total nefiresc ca un reprezentant înalt al Bisericii să ajungă să fie anchetat”. „E o filmare care nu a lăsat loc de foarte multe interpretări”, a mai remarcat Bănescu.
Acesta a mai susținut că, în ședința din februarie, „cancelaria Sfântului Sinod va propune Sfântului Sinod configurarea foarte clară a două organisme judiciare” deoarece „în acest moment nu s-a putut întreprinde o anchetă a Bisericii” în cazul lui Teodosie.
„Patriarhul BOR poate folosi dreptul său de devoluțiune, de transferare a autorității sale unui alt ierarh – mitropoliților, în general.
Va fi un astfel de organism la București și un organism judiciar, compus nu din clerici, ci din persoane abilitate pentru o anchetă judiciară care să cerceteze pornind de la suspiciuni sau de la apariția în presă, cum e cazul acum a unor lucruri foarte grave, să cerceteze în paralel cu autoritățile judiciare sau chiar înaintea lor cazul respectiv.
Neexistând acest organisme care se vor întemeia după ședința Sfântului Sinod, în acest moment nu s-a putut întreprinde o anchetă a Bisericii în legătură cu asta.
Subiectul nu este bisericesc. E cât se poate de nebisericesc, de vreme ce e vorba despre cumpărare de influență – capul de acuzare”, a declarat Vasile Bănescu, pentru Euronews România.
Amintim că, la începutul lunii decembrie, Cancelaria Sfântului Sinod a transmis un comunicat în care a detaliat măsurile canonice și sancțiunile aplicabile în cadrul BOR împotriva corupției.
IPS Teodosie este acuzat de cumpărare de influență, după ce, spun procurorii DNA, „ar fi promis suma de 160.000 lei unui om de afaceri (martor în cauză), reprezentând un procent de 20% din suma de 800.000 lei, pe care acesta din urmă ar fi trebuit să o obţină pentru Arhiepiscopia Tomisului, în urma folosirii influenţei pe care ar fi afirmat că ar fi avut-o asupra funcţionarilor cu drept de decizie în această privinţă din cadrul Secretariatului de Stat pentru Culte”.
Cele 800.000 de lei urmau să fie folosite pentru lucrări de construcţie ori reabilitare a unor biserici aflate în subordinea Arhiepiscopiei Tomisului.
IPS Teodosie a negat în permanență acuzațiile, inclusiv joi, când a fost la DNA Constanța.
Imediat după anunțul DNA din decembrie, BOR a emis un comunicat prin care a transmis că „autoritățile judiciare, ca și cele bisericești, sunt firesc interesate de elucidarea oricărui caz de corupție reală”.
„Sancționarea și combaterea acestui flagel societal, care poate afecta inclusiv Biserica, este în primul rând o datorie morală. Una a cărei împlinire onorează și a cărei neîmplinire dezonorează. Legea civilă și legea morală sunt date pentru a fi respectate spre binele comunității, inclusiv ecleziale”, a transmis atunci Biserica Ortodoxă Română, prin vocea purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu.