Viața românilor care străbat țara cu rulota, de la mare la munte: „Nu dau rulota pe niciun hotel, nici de 10 stele”

Viața românilor care străbat țara cu rulota, de la mare la munte: „Nu dau rulota pe niciun hotel, nici de 10 stele”
Sursa Foto: freepik.com

O nouă vară, un nou sezon pentru pasionații vieții pe roți. Foarte mulți români aleg în fiecare an să-și petreacă lunile calde în rulotă, departe de agitația urbană, aproape de natură, fie pe plajele însorite ale litoralului, fie în răcoarea munților.

Viața românilor care călătoresc cu rulota

Deși sezonul estival nu a început oficial, zeci de rulote au fost deja instalate între Eforie Sud și Tuzla, unde românii își mută literalmente viața din apartamente sau case în „locuințe mobile”. La doar câțiva pași de mare, în zonele libere de camping, oamenii se bucură de liniște, briza mării și răsărituri spectaculoase.

Maria, o turistă din București, a declarat pentru observatornews.ro că vine pe litoral cu rulota de peste 10 ani: „Ne petrecem mai mult timp aici decât acasă pentru că ne place foarte mult. Ne place la mare, ne place liniştea de aici. Venim aici de 10 ani. Aici e viaţa mea, mă simt ca acasă. De fapt, este chiar a doua casă. Nu dau rulota pe niciun hotel, nici de 10 stele.”

Împreună cu partenerul său, și-au adaptat rulota pentru traiul zilnic: au o bucătărioară, baie, dormitor și chiar panouri solare pentru electricitate. Apa o cumpără de la magazin, iar pentru uz casnic se aprovizionează de la localnici.

Cu rulota, unii fac turul României toată vara

Stilul de viață al rulotiștilor nu înseamnă doar staționare într-un singur loc. Mulți dintre ei își încep vara pe litoral, iar când temperaturile devin prea ridicate, pornesc spre munte. Este un adevărat tur al României, în ritm propriu, cu opriri în campinguri sau în zone special amenajate.

„Suntem din Constanţa, dar vara venim aici, stăm o lună, o lună şi jumătate, când se încinge temperatura, plecăm la munte şi mai stăm acolo 2-3 săptămâni. Am luat rulota şi am plecat în toată ţara. E ca şi cum face parte din familie rulota noastră”, au mau spus alți turiști, obișnuiți de ani buni cu viața nomadă.

Costuri și facilități în campinguri

În România, călătoria cu rulota a devenit un stil de viață tot mai popular. De la un an la altul, tot mai mulți români aleg acest mod de vacanță, fie pentru libertatea pe care o oferă, fie pentru costurile reduse în comparație cu vacanțele clasice.

În prezent, există aproximativ 400 de campinguri în toată țara, dintre care 70 se află pe litoralul Mării Negre. Acestea oferă facilități esențiale precum curent electric, apă potabilă, acces la internet și, în unele cazuri, chiar spații pentru gătit sau dușuri. Taxa pentru o zi de cazare cu rulota variază între 50 și 100 de lei, în funcție de locație și nivelul de confort oferit.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`