Vicepreședintele CJ Alba cere demisia lui Mircea Dușa, după ce ar fi trimis armata fără combustibil la paradă (VIDEO)

Vicepreședintele CJ Alba cere demisia lui Mircea Dușa, după ce ar fi trimis armata fără combustibil la paradă (VIDEO)
Foto: enational.ro

Se cere demisia ministrului Apărării, Mircea Duşa! Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman, a declarat pentru B1 TV că Armata a IV-a Transilvania a fost trimisă la parada de 1 Decembrie de la Alba Iulia fără combustibilul necesar. Prin urmare, primăria și Consiliul Județean au fost nevoite să cumpere mii de litri de motorină pentru repetiții și paradă. Ministrul Apărării, Mircea Duşa susţine însă că MAPN nu a cerut niciun ban, ba mai mult, legea este foarte clară.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba a prezentat şi solicitarea făcută autorităţilor locale pentru combustibil.

”Urmare a solicitării instituţiei Prefectului Alba Iulia, privind participarea cu efective si tehnica militară la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale, vă comunicăm necesarul de resurse pentru tehnica militară participantă.Mmotorina EURO 5- 3 tone”, se arată în solicitarea vicepreședintelui CJ Alba.

Cu toate acestea, Mircea Duşa nu vede nicio problemă în modul în care Ministerul Apărării a gestionat situaţia.

”Vis-a-vis de afirmația domnului, ea nu se susține, toate garnizoanele, inclusiv divizia a 4-1, a primit toate cele necesare pentru a participa la parada de 1 Decembrie. Armata nu a solicitat nimănui motorină pentru paradă. Legea spune că administrațiile județene organizează festivități împreună cu armata de 1 Decembrie”, a replicat Dușa.

Contrele dintre vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba şi Ministrul Apărării Mircea Duşa au continuat.

”Domnu Dușa, o sinfură întrebare: ați alocat vreun leu pentru Ziua Națională de la Alba Iulia?”, întreabă Roman.

”Domnu Roman, vă rog să citiți încă o dată legea 136”, a răspuns Mircea Dușa.

”Mulțumesc, deci n-ați alocat niciun leu pentru Ziua Națională de la Alba Iulia”, a mai spus vicepreședintele CJ Alba.

Manifestările organizate la Alba Iulia cu ocazia Zilei Naţionale cuprind, în acest an, o paradă la care vor participa peste 800 de militari, dar şi autovehicule militare şi tehnică de luptă. Defilarea se va încheia cu o formaţie de zbor alcătuită din aeronave de luptă din dotarea Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii, dacă vor permite condiţiile meteo.  

Mircea Dușa, acuzat că a trrimis armata fără combustibil la paradă

Urmăriți B1TV.ro și pe
`