Victor Atanasie Stănculescu, incinerat: Fostul general nu a beneficiat de onoruri militare (VIDEO)

Victor Atanasie Stănculescu, incinerat: Fostul general nu a beneficiat de onoruri militare (VIDEO)

Fostul general Victor Atanasie Stănculescu va fost incinerat la Crematoriul Uman „Vitan-Bârzeşti". Tot acolo a avut loc, marți, o slujbă.

Condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Revoluţiei de la Timişoara" – din care a ispăşit efectiv o treime – Stănculescu a fost degradat militar, astfel că nu va avea parte de onoruri militare.

Victor Atanasie Stănculescu, incinerat: Fostul general nu a beneficiat de onoruri militare

#DIRECT_ONE_lfd39w#

Victor Atanasie Stănculescu s-a născut la 10 mai 1928, în orașul Tecuci, județul Galați.

A muncit ca brigadier pe șantierul național de la Bumbești-Livezeni, unde a ajuns instructor de șantier și apoi instructor sanitar al șantierului. A urmat cursurile Școlii Militare de Ofițeri de Artilerie din Sibiu (absolvită la 30 decembrie 1949), apoi Facultatea de Artilerie din cadrul Academiei Militare ”I.V. Stalin” din București (absolvită în 1952) și ulterior un curs postuniversitar în cadrul Academiei de Studii Economice din București.

În perioada invaziei sovietice în Cehoslovacia (1968), a fost înaintat la gradul de general-maior (cu o stea). A fost desemnat să conducă Direcția economică a Ministerului Apărării Naționale. A îndeplinit apoi funcțiile de adjunct (1981-1986) și apoi prim-adjunct (1986-1989) al ministrului Apărării naționale.

A fost implicat în evenimentele din decembrie 1989 desfășurate la Timișoara și București. La 17 decembrie 1989, având funcția de ministru adjunct al apărării naționale, a fost trimis de Vasile Milea (ministru al apărării naționale 1985-1989) la Timișoara pentru a reprima Revoluția. Nicolae Ceaușescu l-a numit comandant militar unic al Timișoarei (20 decembrie 1989). Potrivit propriilor declarații, întors la București, în noaptea de 21-22 decembrie 1989, s-a deplasat la Spitalul Militar din București, unde l-a rugat pe comandantul spitalului să-i pună un picior în ghips, pentru a se sustrage în acest fel de implicarea pe mai departe în reprimarea Revoluției.

Tags: