Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat joi în Parlament, după respingerea moțiunii de cenzură, că „PDL egal PCR”, adăugând că dacă premierul Emil Boc ar fi cerut comasarea Paștelui cu Crăciunul, „oile parlamentare din bănci ar fi fost de acord”.
„Au amânat alegerile fără să precizeze pentru când. PDL egal PCR. În acest moment Parlamentul se comportă ca Marea Adunare Națională. Dacă Boc venea și cerea comasarea Paștelui cu Crăciunul, aceste oi parlamentare care stau în bănci ar fi fost de acord. Oricât de mult vor fura, în 2012 ne vom afla tot aici, cu un guvern democratic și sper cu un alt președinte”, a declarat co-liderul USL.
Întrebat despre comparațiile membrilor Guvernului Boc, Victor Ponta a reiterat câteva dintre comparațiile făcute cu „tovarășii” dinainte de 1989.
„Uitați-vă cât de mult seamănă Emil Boc cu Emil Bobu, la fel de stupid, la fel de incapabil. Noi vorbeam de comasare și el vorbea ca prostu în continuare despre ce mărețe realizări economice are. Uitați-vă la Traian Igaș, care seamănă cu Postenlnicu, la fel de anaflabeți, incapabili de a lega câteva fraze în limba română. Iar Elena Udrea este la fel de arogantă și chiar lipsită de cultură ca și Elena Ceaușescu. Toate aceste personaje au fost înviate. În 2012 trebuie să facem o nouă revoluție”, a conchis Ponta.
Moţiunea de cenzură „După 22 de ani, democraţia este în pericol” a fost respinsă, joi, de Parlament, cu 209 voturi „pentru” și 4 „împotrivă”.