Victor Ponta: Societatea românească de azi recunoaște rolul fundamental al comunității evreiești în construirea noastră ca țară

Victor Ponta: Societatea românească de azi recunoaște rolul fundamental al comunității evreiești în construirea noastră ca țară
Foto: B1 TV

Victor Ponta a declarat, vineri, la Templul Coral, că societatea românească din  este una care „recunoaște rolul fundamental al comunității evreiești în construirea noastră ca țară”.

„Prezența înalților reprezentanți ai statului român, ai cultelor religioase, reflectă doar modul în care arată societatea românească în 2015, o societate care recunoaște rolul fundamental al comunității evreiești în construirea noastră ca țară, o societate care își asumă trecutul cu bune și cu rele, o societate care combate extremismul, intoleranța, care are legi moderne și care înțelege că împreună putem să fim o societate mai puternică”, a spus Ponta, la evenimentul „Decalogul — fundament al justiției”, organizat de Federația Comunităților Evreiești din România, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la înființarea Templului Coral, citat de Agerpres.

Șeful Guvernului i-a mulțumit președintelui Federației Comunităților Evreiești din Romania. deputatul Aurel Vainer, și fostului ministru al Dezvoltării, Liviu Dragnea, pentru contribuția adusă la restaurarea Templului Coral și a subliniat că este obligația și interesul statului român de a sprijini cultele religioase, ”de a sprijini construcțiile — biserici, temple, moschei, de a sprijini valorile morale, spirituale, pe care religia le transmite din generație în generație”

La eveniment au mai participat președintele Klaus Iohannis, președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, patriarhul Bisericii Ortodoxe, Daniel, ambasadorul Israelului în România, Dan Ben-Elizer, președintele Curții Constituționale, Augustin Zegrean, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, precum și alte personalități.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`