Viol asupra unui minor și corupere sexuală sunt infracțiunile pentru care un bărbat de 58 de ani este cercetat de polițiștii din București. Anchetatorii, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară într-un dosar ce vizează agresiuni sexuale asupra unei fetițe de opt ani. Suspectul, care este bunicul victimei, a fost ridicat și dus la audieri.
Conform informațiilor din anchetă, polițiștii au fost sesizați că bărbatul ar fi săvârșit acte de natură sexuală asupra nepoatei sale. Potrivit surselor Adevărul, fetița fusese lăsată în grija mătușii sale pentru o perioadă mai lungă, deoarece mama ei urma să nască. Copila a început să refuze constant vizitele la bunicul său, povestindu-i mătușii că acesta o obliga să facă lucruri care „nu-i plac”.
„Astăzi, 26 februarie 2026, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Agresiuni Sexuale, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale asupra minorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de viol săvârșit asupra unui minor și corupere sexuală a minorilor”, transmite Poliția Capitalei într-un comunicat.
Anchetatorii au stabilit că bunicul nu doar că își agresa sexual nepoata, dar o și forța pe aceasta să vizioneze filme pentru adulți. Aceste fapte grave au ieșit la iveală după ce minora a reușit să povestească traumele prin care trecea în momentele în care rămânea singură cu bărbatul. În urma percheziției, suspectul a fost preluat de Serviciul Agresiuni Sexuale pentru continuarea cercetărilor.
Statisticile arată că numărul cazurilor de abuz sexual raportate a crescut constant în ultimii ani, multe dintre agresiuni având loc chiar în mediul familial sau de către persoane cunoscute victimei. De exemplu, datele Ministerului Public indică faptul că anual sunt trimiși în judecată sute de inculpați pentru astfel de fapte, însă numărul real al cazurilor ar putea fi mult mai mare din cauza neraportării.