Bărbatul suspectat că a violat o jurnalistă în București, în 10 septembrie, Ninel Mogoșeanu, a fost condamnat în 2006 la 11 ani de închisoare pentru tâlhărie și viol, fiind eliberat condiționat la începutul lunii iulie.
Decizia Tribunalului București a fost definitivată în martie 2007, bărbatul fiind închis la Penintenciarul Găești încă din 2005.
Acesta a fost însă eliberat condiționat după ce a executat două treimi de pedeapsă, relatează Mediafax.
„Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor privind efectele liberării condiţionate, în sensul că, dacă în intervalul de timp de la liberare şi până la împlinirea duratei pedepsei condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune, se poate dispune revocarea liberării condiţionate, caz în care pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior şi restul de pedeapsă rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putându-se aplica un spor până la 5 ani”, se arată în decizia instanţei Judecătoriei Găeşti.
Ninel Mogoşeanu, principalul suspect în cazul jurnalistei de la un post de radio bucureştean care a reclamat că a fost violată, în după-amiaza zilei de 10 septembrie, a fost prins luni seară, după ce a încercat să violeze o altă femeie. Potrivit Poliţiei Capitalei, bărbatul suspectat că, în 10 septembrie, a violat o jurnalistă a fost prins de poliţişti la scurt timp după ce a încercat să o violeze pe secretara unei universităţi din Bucureşti.