Din nefericire pentru mulți români, nu prea vom avea zăpadă de Sărbători. Cine vrea zăpadă, trebuie să meargă la munte.
În Bucureşti, prima zi de Crăciun aduce cu soare şi 10 grade Celsius. Previziunile meteo arată deocamdată că şi de Revelion vremea va rămâne neobişnuit de caldă.
Din datele meteo studiate de specialişti în ultimii 10 ani, reiese faptul că iarna nu mai începe din decembrie. Prima lună de iarnă a rămas mai blândă, aproape fără ninsori, exceptând zona de munte şi cu temperaturi cu 5 sau 7 grade peste cele normale perioadei.
“Poate e ceva trecător, însă nu putem ignora încălzirea globală, care aduce aceste extreme, în fiecare anotimp iarnă sau primăvară, perioade lungi cu vreme frumoasă urmate de răciri bruşte cu precipitaţii abundente. Se pare că aşa va fi în a doua parte a iernii”, explică Mihai Timu, meteorolog, potrivit stirilprotv.
Aşa că, până de Crăciun, câţiva fulgi de nea vor apărea mai mult în zonele înalte din nordul ţării, în timp ce în Banat, Crișana şi pe litoral, vom avea parte de lapoviţă şi ceva polei. După 24 decembrie, un val de aer cald din sudul continentului ne aduce o vreme neobişnuit de caldă pentru decembrie cu 10 grade în termometre în loc de 4 cât ar fi normal.