METEO: Cel mai violent episod de iarnă, până săptămâna viitoare, în aproape toată țara. Anunțul ANM

METEO: Cel mai violent episod de iarnă, până săptămâna viitoare, în aproape toată țara. Anunțul ANM

Un nou episod de iarnă cumplită la final de lună martie. Meteorologii au anunțat cod galben de viscol.

Este însă doar începutul. Din noaptea de joi spre vineri, sudul țării se va afla sub cod portocaliu de ninsori. 14 judete si Capitala vor fi lovite de o furtună de zăpadă.

Temperaturile vor rămâne negative până săptămâna viitoare, temperaturile nocturne coborând până la -12 grade în estul Transilvaniei și -6 grade în Capitală.

De asemenea, vântul va sufla cu 45-55 de kilometri pe oră.

„Condiţiile privind intensificările de vânt vor amplifica şi senzaţia de frig, pentru că de mâine dimineaţă şi până duminică dimineaţă, valorile minime vor fi negative în aproape toată ţara, cu cele mai coborâte valori în depresiunile din estul Transilvaniei şi Moldova, până la -12 – -10 grade, inclusiv în Capitală -6 – -7 grade.

Având în vedere deplasarea sistemelor noroase dinspre partea de sud-vest către nord-est, mâine dimineaţă este posibil să restrângem codul portocaliu din partea de sud-vest, respectiv din Oltenia şi sudul Banatului şi este posibil ca pentru anumite intervale de timp ca areale din judeţele Galaţi, Constanţa şi Vrancea să intre sub incidenţa codului portocaliu de vreme severă imediată. Acele avertizări pe termen scurt, pentru că şi în aceste judeţe este posibil ca vântul să aibă intensificări din ce în ce mai susţinute şi vor fi asociate şi cu ninsori abundente”, a declarat reprezentatul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) la comandamentul de vreme rea de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI), potrivit news.ro.

Din a doua parte a săptămânii viitoare temperaturile vor mai crește și se așteaptă precipitații sub formă de ploaie.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`