METEO: Cum va fi VREMEA în lunile aprilie-iunie

METEO: Cum va fi VREMEA în lunile aprilie-iunie

Valorile medii de temperatură prognozate de meteorologi pentru lunile aprilie, mai și iunie vor fi, în general, în apropierea mediilor climatologice ale perioadei şi doar în câteva regiuni sub medii.

ANM anunță precipitaţii excedentare în cea mai mare parte a ţării, excepţia fiind semnalată la nivelul lunii iunie, reiese din prognoza de specialitate, valabilă pentru intervalul aprilie – iunie, publicată Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Potrivit prognozei ANM, în luna aprilie, temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de normal în regiunile sudice şi sud-estice şi se vor situa, în general, sub mediile climatologice în restul ţării. Măsurătorile de specialitate arată că media multianuală lunară pentru luna aprilie este de 9,3 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 – 2010, anunță Agerpres.

În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori medii de temperatură între 5 şi 11 grade Celsius în Moldova, respectiv până la 12 grade Celsius în Banat, Oltenia şi Muntenia.

În acelaşi timp, precipitaţiile totale lunare vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, aşadar peste norma de 51,3 l/mp, iar cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Banat – de până la 78 l/mp, Oltenia (până la 75 l/mp), Transilvania (până la 70 l/mp). Pe de altă parte, cele mai scăzute cantităţi de precipitaţii sunt prognozate în Dobrogea – de până la 40 l/mp.

În mai, temperaturile medii vor avea valori apropiate de media climatologică în sud, sud-est şi vest, respectiv sub normal, local, în celelalte zone. Media multianuală valabilă pentru luna mai este de 14,9 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Moldovei (între 10 şi 17 grade Celsius), iar valori termice medii mai ridicate, de până la 18 grade, se vor consemna în Muntenia, Oltenia şi Banat.

În aceeaşi lună, precipitaţiile totale lunare vor fi apropiate de normă în sud-estul ţării şi local în sud şi est şi vor fi excedentare în rest. Media precipitaţiilor pentru luna mai este stabilită la 66,5 l/mp. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Maramureş (până la 89 l/mp), Muntenia (86 l/mp), Crişana (până la 85 l/mp), Banat (până la 84 l/mp) şi Oltenia (până la 83 l/mp). În acelaşi timp, în Dobrogea se vor consemna precipitaţii între 16 şi 47 l/mp.

Conform ANM, în prima lună de vară, temperatura medie lunară a aerului va fi apropiată de norma climatologică în cea mai mare parte ţării. Media valorilor termice pentru intervalul analizat se situează la 18,3 grade Celsius. Temperaturile medii vor fi cuprinse între 13 şi 21 grade Celsius, în Moldova, în timp ce în Oltenia şi Maramureş valorile termice vor ajunge la 22 de grade Celsius.

La nivel de precipitaţii, în luna iunie, acestea vor fi apropiate de mediile climatologice, cu o tendinţă spre deficit, local, în sudul, estul şi vestul teritoriului, faţă de cele stabilite prin măsurători, la 84,5 l/mp. În zona Munteniei, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 111 l/mp, în Banat la 107 l/mp, în Transilvania la 106 l/mp, în Crişana şi Moldova la 103 l/mp, iar în Oltenia la 102 l/mp. De asemenea, în Dobrogea sunt estimate cantităţi de precipitaţii mai scăzute, între 27 şi 60 l/mp.

Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Tags:
Ultima oră
07:54 - Accident grav, în Hunedoara: două autocisterne s-au ciocnit
07:44 - Raluca Turcan: Salariul minim ar putea creşte cu 8-12%, înainte de sfârşitul anului
01:23 - Klaus Iohannis, la Adunarea Generală a ONU de la New York: România crede cu tărie că valorile democratice și o ordine internațională bazată pe reguli sunt fundamentale pentru un viitor mai sigur și mai bun (VIDEO)
00:00 - Ministrul Mediului a discutat cu Tiberiu Boșutar, activistul bătut crunt într-o pădure din Suceava, fieful lui Gheorghe Flutur. Tanczos Barna: Sper să se facă lumină cât mai repede în acest caz
23:54 - Alertă la Călimănești. Trei persoane au ajuns de urgență la spital, după ce o mașină a căzut pe acostamentul căii ferate
23:38 - Octavian Berceanu: Nu am avut nicio discuție cu Florin Cîțu și Klaus Iohannis, deși mi-aș fi dorit / Baronii locali s-au obișnuit de 20 de ani să dicteze și am găsit o presiune enormă, dar am reușit să stopez presiunile politice
23:36 - USR PLUS, videoclip cu declarațiile premierului Florin Cîțu privind campania de vaccinare și valul 4: „Din minciună în minciună, campania de vaccinare a eșuat în România”
23:15 - Alexandru Rafila, despre paturile ATI: Cifrele au variat de-a lungul timpului în funcție de entuziasmul diverselor personalități politice. Numărul lor nu poate fi modificat substanțial, probabil că sunt circa 4.000 în total (VIDEO)
23:13 - Ionuț Dolănescu, decizie radicală. Sunt vizați soția și cei trei copii, dar și Maria Ciobanu
22:45 - Alexandru Rafila, despre dosarul DNA privind achiziționarea de vaccinuri: Probabil că plângerea penală vine dintr-o zonă apropiată de Vlad Voiculescu. Guvernul să facă public contractul, nu discutăm de rachete balistice (VIDEO)