Vremea se schimbă din nou și se răceşte accentuat. Unde vom avea zăpadă

Vremea se schimbă din nou și se răceşte accentuat. Unde vom avea zăpadă
Foto: Ben Parker (Unsplash.com)

Luni, se răceşte accentuat. O să ningă în zonele de munte, dar şi prin vestul, centrul şi nordul ţării. În rest, apar câteva ploi mai pe seară, iar maximele pleacă de la minus 2 grade în Dealurile Crișaniei şi se opresc la 9… 10 grade pe litoral.

Vremea în fiecare regiune

În Dobrogea şi în Bărăgan găsim atmosfera destul de însorită în prima partea zilei, dar spre seară vor fi și ceva ploi. Vântul rămâne activ, iar temperaturile pierd chiar şi 13 grade faţă de duminică. Luni noaptea vor fi în jur de zero grade şi o să cadă lapoviţă.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei, temperaturile scad simţitor. După cele 18…19 grade de duminică, luni avem cel mult 7 grade.

Va fi cam înnorat şi va ploua puţin, iar după lăsarea nopţii, ploile se vor transforma în lapoviţă, poate şi ninsoare.

Vremea se răceşte destul de tare şi în jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina. Maximele nu mai trec de 6 grade.

Sunt posibile precipitaţii slabe, dar se arată şi soarele printre nori. La noapte cerul se înseninează treptat şi temperaturile coboară până la minus 6 grade în Bucovina.

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş se face mai frig decât ar fi normal în acest moment al anului. Vor fi în jur de zero grade pe la amiază şi minus 5 grade după lăsarea nopţii. O să ningă din când în când, iar în unele zone s-ar putea să cadă şi un pic de lapoviţă.

Şi în ţinuturile vestice, temperaturile continuă să scadă şi vremea devine rece pentru această perioadă. Maximele ajung cu greu pe la 1 grad; domină ninsorile, dar apare trecător şi lapoviţă.

Un aer rece cuprinde şi zona Transilvaniei. Duminică au fost 15 grade în Braşov şi 12 grade la Miercurea Ciuc, iar luni o fie cel mult 2…3 grade. O să ningă şi aici, iar pe crestele montane, vântul o să bată tare şi o să fie viscol. La noapte, în depresiuni se instalează gerul.

Se răceşte şi în Oltenia. Atmosfera se menţine închisă şi mai vin ceva ploi, îndeosebi în orele serii. La noapte se înseninează şi temperaturile scad foarte mult: ajung la minus 7 grade.

Răcirea vremii se simte şi în ţinuturile sudice. Maximele pierd chiar 10…12 grade faţă de ziua trecută. O să fie soare în unele zone, dar spre seară se întorc ploile, iar la noapte se anunţă lapoviţă şi ninsoare.

Vremea se răceşte simţitor şi în zona Capitalei. După cele 17 grade de duminică, luni maxima se opreşte la 8 grade. Vântul rămâne destul de insistent, pe seara se adună norii iar la noapte s-ar putea să cadă lapoviţă sau câţiva fulgi de zăpadă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`