Seria dezvălurilor WikiLeaks continuă cu informația conform căreia președintele Traian Băsescu l-a presat pe premierul Emil Boc să îl aleagă pe Teodor Baconschi în funcția de ministru de Externe în locul secretarului de stat din același minister Bogdan Aurescu, care fusese nominalizat nominalizat anterior în două formule guvernamentale care au fost respinse, informează Mediafax.
„Preşedintele Traian Băsescu însuşi l-a presat pe premierul Emil Boc să îl aleagă pe Baconschi pentru acest post în locul secretarului de stat din MAE Bogdan Aurescu, care fusese nominalizat pentru funcţia de ministru de Externe în două formule guvernamentale anterioare care au fost respinse sau care nu au fost luate în calcul de Parlament înainte de alegerile prezidenţiale din decembrie”, se arată într-o notă clasificată, din 15 ianuarie 2010 a Ambasadei SUA.
Ambasada Sua mai menţionează că, „în timpul ceremoniei de învestire, preşedintele Băsescu a spus că a ales un diplomat «experimentat» pentru funcţia de ministru de Externe pentru a transmite un semnal puternic că această poziţie nu este pentru politicieni”.
Diplomaţii americani au notat că şi Bogdan Aurescu este un diplomat de carieră, „dar îi lipseşte experienţa de ambasador şi familiaritatea cu Băsescu, ceea ce l-a favorizat pe Baconschi”, ale cărui calități diplomatice le cunoaște îndeaproape.
„Alegerea de către preşedintele Băsescu a unui diplomat de carieră în care are personal încredere este un indiciu puternic a determinării sale de a ţine politica externă în afara influenţei partidelor politice. Cu această alegere, preşedintele îşi reafirmă rolul de forţă călăuzitoare a politicii externe a României, după un an de interferenţă politică din partea fostului partener de coaliţie, în prezent în opoziţie, Cristian Diaconescu de la PSD”, se mai arată în document.