Wizz Air a anunţat primele două destinaţii de pe noul aeroport din Braşov

Wizz Air a anunţat primele două destinaţii de pe noul aeroport din Braşov
Sursa foto: Shutterstock

După 15 ani de lucrări şi o investiţie totală de peste 120 de milioane de euro, compania Wizz Air a anunţat, joi, primele două destinaţii pe care le va opera de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimba.

Care sunt primele două destinații care vor fi operate de pe noul aeroport din Brașov

Compania Wizz Air a anunţat, joi, primele două destinaţii pe care le va opera de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, fiind vorba despre Londra (Luton) şi Dortmund. Potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean Braşov, primul zbor este programat în data de 2 august 2023, iar spre Dortmund în data de 2 septembrie 2023, spun sursele observatornews.ro.

Începând de joi, biletele sunt disponibile la vânzare pe site-ul companiei Wizz Air.

„După îndelungi analize şi negocieri aprofundate, am ajuns în punctul în care am agreat cu conducerea WIZZ Air termenii unui acord oficial. Sperăm că cele două destinaţii sunt doar primele dintr-un număr mai mare pe care ne dorim să-l acopere această companie importantă la nivel european”, a declarat Alexandru Anghel, directorul general al Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav.

Biletele de avion au fost puse la vânzare

Începând de joi, biletele sunt disponibile la vânzare pe site-ul companiei Wizz Air, potrivit sursei citate.

Spre Londra vor exista zboruri dus-întors în fiecare zi de luni, miercuri şi vineri, în timp ce spre şi dinspre Dortmund se vor efectua curse în fiecare zi de marţi şi sâmbătă, se mai arată în comunicat.