După acuzațiile Rusiei că Statele Unite au finanțat un program de arme biologice în Ucraina, Volodimir Zelenski a întrebat retoric dacă Moscova va trece la „de-chimizarea” țării.
Acesta a mai anunțat că aproximativ 100.000 de persoane au fost evacuate prin coridoare umanitare. Zelenki acuză rușii că au început un atac cu tancuri în zona unde trebuia să fie un coridor prin care să treacă proviziile de alimente și medicamente spre Mariupol, potrivit adevărul.ro.
Președintele ucrainean a adresat acuzațiile privind pregătirea unor atacuri biologice sau chimice.
„Ce sunt acuzaţiile acestea privind pregătirea unor atacuri chimice? Aţi decis să treceţi la de-chimizarea Ucrainei? Folosind amoniac? Folosind fosfor? Ce altceva ne-aţi mai pregătit?”, a declarat Zelenski.
Despre coridoarele umanitare, Zelenski a spus că au fost evacuate aproximativ 100.000 de persoane și continuă aprovizionarea cu medicamente și hrană.
„Luând în considerare cele două zile anterioare, am evacuat deja prin coridoarele umanitare circa 100.000 de persoane. Dar Mariupol şi Volnovaha rămân complet blocate. Cu toate că am făcut tot ce trebuia pentru funcţionarea coridorului umanitar, trupele ruse nu au încetat focul. Totuşi, am decis să trimit un convoi de camioane la Mariupol, cu mâncare, apă şi medicamente.
Le sunt recunoscător şoferilor – oameni curajoşi, care au fost gata să ducă la capăt această misiune. O misiune foarte importantă. Dar invadatorii au început un atac cu tancuri exact în zona unde trebuia să fie acest coridor. Coridorul vieţii. Pentru oamenii din Mariupol. Ei au făcut asta în mod conştient”, a afirmat Zelenski.
Zelenski a susținut că planurile Kremlinului sunt demascate de acuzațiile pe care le aduce altor state.
„Ne acuză – tot pe noi – că am dezvolta aşa-zise arme biologice. Că am pregăti un aşa-zis atac chimic. Asta mă îngrijorează, pentru că ne-am convins în mod repetat: dacă vrei să ştii planurile Rusiei, uită-te de ce îi acuză Rusia pe alţii”, a declarat preşedintele ucrainean.
„Cred că poporul nostru, statul, armata noastră au făcut totul ca noi să fim bineveniţi acolo. Ca egali. Ca noi să fim invitaţi acolo. Acesta este testul final pentru Europa. Printre liderii statelor sunt cei care ne sprijină. Şi sunt şi cei care se sprijină doar pe ei înşişi. Dar vedem cum naţiunile din toate ţările europene ne tratează. Şi asta este cel mai important.
Pentru că ştiu sigur – dacă oamenii ar decide asupra integrării noastre în UE, ei ar alege cu siguranţă poporul ucrainean. Azi, când văd sprijinul oamenilor din fiecare ţară în pieţele din capitalele europene, ştiu că poporul ucrainean este deja în Uniunea Europeană. Şi politicienii.. sunt sigur că se vor obişnui cu asta. De preferat, mai repede”, a conchis el.