2.000 de europeni, printre care și circa 100 de români, participă la prima dezbatere cetățenească pe tema spațiului

2.000 de europeni, printre care și circa 100 de români, participă la prima dezbatere cetățenească pe tema spațiului
Foto: observatorcultural.ro

Prima dezbatere cetățenească pe tema spațiului se va desfășura sâmbătă și sunt așteptați 2.000 de europeni din 22 de țări. Printre aceștia se vor afla și 100 de români, potrivit Agerpres.

''Cetățenii europeni ne pot ajuta să ne evaluăm mai bine prioritățile'', a explicat într-un comunicat Jan Wörner, director general al Agenției Spațiale Europene (ESA), care organizează evenimentul.

Ziua dezbaterii va permite, printre altele, discutarea obiectivelor ESA, arată AFP.

''Începem prin a le explica participanților care este bugetul ESA, adică 12 euro pe cap de locuitor, apoi le spunem ce facem cu acești bani'', a declarat pentru sursa citată Yves Mathieu, co-director al ''Missions publiques'', desemnată să organizeze dezbaterea în Franța.

ESA va prezenta statelor membre ale acestei organizații concluziile cetățenilor în cadrul consiliului la nivel ministerial care va avea loc la finele anului acesta.

Agenția Spațială Română (ROSA) a anunțat că va găzdui Consultarea Cetățenilor asupra Domeniului Spațial pentru Europa.

ESA este o organizație interguvernamentală, care are misiunea de a dezvolta capacitățile spațiale ale Europei și de a garanta că investițiile în spațiu aduc beneficii cetățenilor din Europa și din restul lumii.

ESA are 22 de state membre: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Elveția și Marea Britanie.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
09:56 - INS: Inflația a urcat la 5,11% în noiembrie. Mărfurile alimentare și cele nealimentare sau scumpit cu peste 5%, iar serviciile cu peste 7%
09:36 - Incendiu la un liceu din Suceava, din cauza unei țigări aruncate pe jos: „Am simțit miros de fum și am văzut focul”
09:33 - Dosarul 10 august se îndreaptă cu pași repezi spre prescrierea faptelor: Jandarmii acuzați de violențe ar putea scăpa nepedepsiți
09:30 - Reacția lui Dan Negru la știrea falsă că a decedat: „Când ‘am murit’ prima dată la știri, mama a plâns toată ziua. Apoi, la următoarele mele ‘morți’, s-a obișnuit” (FOTO)
09:09 - Zelenski: Nu lăsați să se depună praful pe sistemele de rachete Patriot. Donald Tusk spune că negocierile de pace ar putea să înceapă iarna aceasta
08:58 - Un elev de 12 ani din Bihor a fost agresat fizic de profesorul de matematică: „I-a tras trei palme unuia dintre băieţi care a sunat mai lung sonerie”
08:50 - IPS Teodosie recunoaște că nu are voie să se implice în politică, dar spune că nu se poate abține. Articolul de presă pentru care va fi cercetat iar de către Sfântul Sinod
08:37 - ONU: Traficul de persoane a crescut brusc, după ce scăzuse în timpul pandemiei: 38% din victime sunt copii
08:30 - Președintele SUA, Joe Biden, este îngrijorat de politica economică anunțată de succesorul său, Donald Trump: „Cred că această abordare este o enormă eroare”
08:15 - Zeci de angajați ai Primăriei Iași își vor pierde locurile de muncă. Motivul