Procesul lui Hunter Biden a început, luni, într-o instanță federală din Delaware, în baza unor acuzații privind încălcări ale legislației referitoare la arme. Este primul proces al unui copil de președinte american în exercițiu și vine la doar patru zile după o altă premieră istorică, momentul în care Donald Trump a devenit primul fost președinte american condamnat penal, relatează Reuters.
Hunter Biden (54 de ani) se confruntă cu trei capete de acuzare referitoare la achiziția și deținerea unui revolver în 2018. Fiul președintelui american a pledat nevinovat. Este doar unul dintre cele două dosare penale care îl vizează – cealaltă speță, din California, are la bază la acuzații fiscale.
La instanța din Wilmington au venit să îl susțină pe Hunter Biden și mama lui, prima doamnă Jill Biden, și soția lui, Melissa Cohen Biden, dar și sora lui vitregă, Ashley Biden.
„Jill și cu mine îl iubim pe fiul nostru și suntem atât de mândri de bărbatul care e el astăzi”, a declarat Joe Biden, menționând că o mulțime de familii au persoane iubite care au depășit dependențele.
În septembrie 2023, Hunter Biden a fost acuzat de procurorul special David Weiss, unul dintre oamenii numiți de Trump, că a mințit cu privire la consumul de droguri ilegalel în momentul în care și-a cumpărat un pistol Colt Cobra și că l-a deținut ilegal timp de 11 zile în octombrie 2018. Tot Weiss a fost cel care a formulat și acuzațiile fiscale.
Joi, Donald Trump a fost găsit vinovat pentru 34 de capete de acuzare, la New York, într-un scandal referitor la plata pe care a făcut-o pentru a obține tăcerea lui Stormy Daniels, fostă actriță de filme pentru adulți, astfel încât să evite un scandal amoros la scurtă vreme după ce a devenit președinte al Statelor Unite în 2016.
Trump îi va reprezenta pe republicani și în cursa prezidențială din 5 noiembrie 2024.
Fostul președinte al Statelor Unite susține că este victima persecuției politice.