Accident feroviar grav în Slovacia. Peste 60 de persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două trenuri

Accident feroviar grav în Slovacia. Peste 60 de persoane au fost rănite în urma coliziunii dintre două trenuri
Sursă foto: X/ @Shanghai Daily

Accident feroviar grav în Slovacia. Coliziunea s-a produs între două garnituri, iar incidentul s-a soldat cu rănirea mai multor persoane.

Unde a avut loc accidentul feroviar din Slovacia

Accidentul s-a produs între Bratislava şi Pezinok, la 20 km nord-est. În incident au fost implicate trenurile Tatran 620, care urma să sosească la Bratislava la ora 19:33, şi Rex 1814, care a plecat din Bratislava și urma să sosească la Nitra la ora 19:36.

„Suntem undeva în apropiere de Pezinok. A fost o lovitură teribilă. Au anunţat deja că orice persoană care este medic să se prezinte în partea din faţă a trenului”, a povestit un pasager.

La momentul coliziunii, aproximativ 800 de oameni se aflau în cele două trenuri. Dintre acestea, peste 60 au fost rănite și cel puțin 18 au avut nevoie să fie transportați la un spital, a informat ministrul de interne Matúš Šutaj Eštok. O parte dintre victime au fost supuse unor intervenții chirurgicale în cursul aceleiași seri, relatează SME.

Ce ar fi dus la producerea accidentului feroviar din Slovacia

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul. Potrivit primelor informații, se pare că un tren nu a respectat semnalele unui semafor, părăsind prea devreme o gară.

„Trenul a trecut pe roşu şi a părăsit gara când nu ar fi trebuit. Al doilea tren, expres, l-a lovit din spate cu peste 100 km/h”, a declarat Ivan Bednarik, directorul Căilor Ferate Slovace.

Ambii conductori au fost testați pentru consum de alcool și droguri, rezultatele fiind negative.

Ce mesaj a transmis președintele după incidentul dramatic

Președintelui Pellegrini a transmis un mesaj în care a subliniat importanța urgentării investigațiilor, astfel încât  oamenii să nu renunțe la transportul feroviar și să poată avea în continuare încredere în siguranța acestuia.

„Le doresc tuturor celor răniți în coliziunea feroviară de lângă Pezinok cât mai puține dureri posibile și o recuperare rapidă. Mulțumesc tuturor serviciilor de salvare pentru intervenția lor profesională”, a declarat președintele pe Facebok.