Accident feroviar grav în Spania: Un tren a intrat într-o barieră de siguranţă. Nouă români se află printre victime

Accident feroviar grav în Spania: Un tren a intrat într-o barieră de siguranţă. Nouă români se află printre victime

UPDATE: Nouă români se află printre victimele accidentului de tren din apropiere de Madrid, potrivit unui anunț al MAE, citat de Știripesurse.ro.

41 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și alte patru au suferit răni grave.

"Ambasada României în Spania urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de accidentul feroviar produs la Alcala de Henares.

Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autoritățile locale pentru a verifica dacă printre persoanele afectate sunt și cetățeni români, cât și cu scopul de a obține informaţii suplimentare cu privire la circumstanţele producerii accidentului.

Conform informaţiilor obţinute de la autorităţie locale până la acest moment, în urma accidentului au suferit leziuni uşoare un număr de aproximativ 9 cetăţeni români. Dintre aceştia o singură persoană a fost transportată la o unitate spitalicească din apropiere pentru asistenţă medicală şi se află în afara oricărui pericol.

Până la momentul de față, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistenţă din partea cetăţenilor români afectaţi de situaţia semnalată.

Misiunea diplomatică monitorizează cu prioritate situația și menţine contactul neîntrerupt cu autorităţile locale, fiind pregătită să intervină dacă situaţia o va impune.”, s-a arătat în anunțulMAE.

Un grav accident feroviar s-a produs vineri în orașul spaniol Alcala de Henares, de lângă Madrid, cel puțin două persoane fiind rănite grav, iar alte peste 30 suferind răni ușoare, informează La Vanguardia.

Potrivit unui oficial de la ADIF, autoritatea care administrează infrastructura feroviară, trenul a intrat într-o barieră de siguranţă.

Circulația feroviară a fost oprită, astfel că trenurile care trebuiau să circule în zonă au suferit întârzieri.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`