Cabina ascensorului de pe pilonul nordic al Turnului Eiffel din Paris s-a prăbuşit în gol aproximativ 15 metri, în cursul unui control tehnic efectuat în urmă cu două săptămâni. Sistemul de alarmă al liftului nu s-a declanşat, scrie Le Parisien.
Deşi petrecut în urmă cu câteva zile, incidentul a fost abia acum aflat de presă. Administratorii turnului au încercat să-l ascundă publicului de teamă să nu creeze panică printre turişti.
Ascensorul automat datează din anii ’60 și se crede că liftul a alunecat pe unul dintre cablurile de care este legată, din cauza unei probleme de ungere. În acel moment sistemul de oprire de urgenţă trebuia să intre în acţiune. Un perete interior a fost avariat, iar o fereastră s-a spart.
„Este un incident pe care l-am luat imediat în serios. Am solicitat imediat o expertiză internă, iar o a doua (expertiză) a fost încredinţată unui prestator extern independent. Problema tehnică respectivă a putut fi identificată şi reparată”, a declarat Nicolas Lefebvre, directorul general al turnului.
Ascensorul urmează să fie deschis publicului peste câteva săptămâni.