Agresiuni sexuale împotriva femeilor au fost săvârșite în noaptea de Anul Nou nu doar la Koln, ci și în Zurich, a anunțat poliția elvețiană, citată de Reuters.
”Au fost depuse mai multe plângeri pentru agresiuni sexuale și jafuri”, se arată într-un comunicat.
Poliția a făcut o paralelă cu evenimentele din orașul german, deși, pentru moment, nu au identificat nicio legătură între ele și a transmis că a deschis o anchetă, motiv pentru care face un apel către martori și alte posibile victime să depună plângere.
În noaptea de 31 decembrie, în Zurich au avut loc 25 de jafuri, în timp ce aproximativ 120.000 de oameni se aflau în jurul lacului din oraș.
Multe dintre victime au relatat și despre violențe sexuale. Șase femei au declarat că au fost încercuite și pipăite de ”mai mulți bărbați cu pielea închisă”, care au s-au ascuns în mulțime.
În Gara Centrală din Koln, mai mult de 100 de persoane s-au plâns poliției despre faptul că au fost agresate sexual, jefuite sau chiar și agresate și jefuite. De asemenea, unele femei au declarat poliției că ar fi fost și violate. Cei care au cauzat aceste lucruri făceau parte dintr-un grup de 1.000 de bărbați de origini arabe sau nord africane.(Detalii AICI)
Potrivit unor declarații a unei tinere care se afla în gara din Koln în seara de Anul Nou, mai mulți bărbați care vorbeau arabă au încercuit-o, și au hărțuit-o sexual, în timp ce restu stateau și priveau.
„La un moment dat, mai mulți bărbați ne-au încercuit. Vorbeau arabă, iar singurele cuvinte pe care le-am înțeles erau „Hey, pătușă”. După câteva clipe, cineva mi-a imobilizat mâna dreaptă. Era un coșmar. Am fost prinși în mulțime. Eram îmbrăcată cu o fustă sub genunchi, și m-am trezit cu o mână pe fund, pe sub fustă. Când m-am întors, mai mulți bărbați mă priveau „cu bale la gură”, a povestit tânăra. (Detalii AICI)
O altă tânără care se afla în aceeași seară în gară, a povestit cum bărbații au început să o pipăie peste tot, chiar dacă ea țipa și încerca să se apere. (Detalii AICI)